1. Busuioc : component de baza al bucatariei italiene.

Busuiocul poate fi cultivat foarte usor in ghiveci acasa caci semintele de busuioc se gasesc oriunde, dar in schimb ii trebuie multa lumina.

Busuiocul nu este doar o planta aromatica ci este si o planta medicinala ce trateaza multe afectiuni. Busuiocul este tratamentul perfect pentru diverse rani folosindu-se doar frunzele de busuioc proaspete si zdrobite aplicate direct in locul infectat.

Sucul frunzelor proaspete trateaza negii dupa aplicari repetate.
Busuiocul in bucatarie este foarte des folosit in pastele fainoase, cartofii fierti si fasolea verde.

2. Dafin: de adaugat la supe si tocane.

Dafinul este o planta mai aspectuoasa daca ii recoltati cu regularitate frunzele si poate fi cultivat foarte usor la ghiveci. Dafinul este cunoscut ca si condiment in toate bucatariile. Frunzele uscate de dafin sunt folosite pentru a da un gust puternic carnii si reprezinta un condiment obligatoriu la prepararea bulionului. Dafinul mai este cunoscut sub numele de laur, fiind un simbol al excelentei. Frunzele de dafin sunt folosite pentru tratarea glicemiei ridicate, ulcerului, reumatismului, etc.

3. Arpagic: granitura pentru salata.
Arpagic este cea mai mica specie din familia cepei. Arpagicul este digestiv si anticanceros.

4. Coriandru: folosit in curry.

Corindrul este si planta medicinala fiind recomandat in digestii greoaie, greata, voma dar este folosit si pentru pofta de mancara. In bucatarie coriandrul este folosit in industria de carne si cea a lichiorurilor, in patiserie si la prepararea diverselor sosuri.

5. Menta: in sosul pentru miel.

6. Patrunjel: garnitura si sosuri pentru peste.
Patrunjelul este o planta terapeutica fiind un stimulator al organismului. Patrunjelul este un foarte bun aliment impotriva starilor de anemie si previne aparitia afectiunilor cardiace.

7. Rozmarin: de adaugat ramurele la friptura de miel.
Rozmarinul este o planta medicinala folosita pentru a trata bolile digestive. Rozmarinul stimuleaza memoria si capacitatea de concentrare. In cosmetica rozmarinul este folosit pentru intretinerea parului, intarirea si regenerarea firului de par.

8. Salvie: folosita in umpluturi savuroase.

Salvia are un miros foarte aromatic si se gaseste in farmacii sub forma de ceai.Ca planta medicinala, salvia trateaza transpiratia excesiva, tulburarile de menopauza, ciclul mentrual neregulat, indigestia, balonarea si multe altele. Salvia divinorum poate fi si fumata desi provoaca inconstienta.

9. Tarhon: de adaugat la mancarurile de oua.
In medicina, tarhonul este folosit pentru tratarea bolilor de rinichi, in afectiuni hepatice si renale. Frunzele de tarhon mestecate dimineata, pe stomacul gol, protejeaza dintii impotriva cariilor si intaresc gingiile. Ca planta aromata, tarhonul se foloseste la condimentarea mancarurilor, ciorbe, supe, sosuri sau a conservelor de carne si legume.

10. Cimbru: delicios cu peste.
Pe vremuri cimbrul era folosit pentru limpezirea vederii si imbunatatirea auzului.Cimbrul mai este folosit pentru raceala, rani, indigestie si gastrita.

Plantele aromatice sunt plante de ghiveci importante si, de asemenea, majoritatea arata foarte atragator, deci, combinati aspectul lor cu un ghiveci superb din teracota si de indata veti avea ceva foarte ornamental, aromat si gustos.

Plantele aromatice au nevoie de drenaj excelent, asa ca incorporati mult pietris de horticultura in compost inainte de plantare, chiar pana la 25% din volum.
Daca solul de gradina este greu si tinde sa fie umed, cultivarea plantelor aromatice ar trebui facuta in ghivece. Pentru a avea cele mai bune rezultate asezati ghivecele intr-un loc frumos, insorit si usor accesibil.

Faceti ca ghivecele cu plante aromatice sa arata si mai atractiv intinzand pe suprafata compostului un strat gros de pietris de horticultura. El va ajuta si la buna dezvoltare a culturilor, reducand riscul unor solicitari prelungite ale coletilor plantelor.

Cultivarea mentei intr-un ghiveci este cel mai simplu mod de a va asigura ca ea nu se va extinde in toata gradina, asa cum se intampla cand creste in teren deschis.

Un vas cu plante aromatice asortate poate arata deosebit de atractiv daca adaugati cateva varietati de cimbru taratoare sau care se extind, plantate aproape de margini, de unde pot sa se reverse in jos.
Daca doriti sa aveti o evidenta exacta a varietatilor de plante aromatice din ghiveci, infingeti etichetele in compost langa plante, atunci cand le plantati. Astfel, nu trebuie sa vedeti eticheta, dar puteti recupera usor informatiile.

Plantele aromatice sunt necesare in orice ghiveci din fiecare gospodarie pentru a scuti din cheltuielile casei, ca doar e criza, nu?

Cresterea plantelor medicinale si aromate in bucatarie este o idee buna, chiar daca este prea putin practicata. Astfel veti putea culege plantele favorite avand satisfactia ca le-ati crescut cu mana dumneavoastra.

Este foarte avantajos, dar aceste plante trebuiesc privite ca obiecte de productie, ca si plantele din gradina, nu ca plantele si florile decorative din camera de zi. Multe sunt neatractive, iar taierea lor repetata nu le imbunatateste aspectul.


1. Asigurati-le conditiile de crestere de care au nevoie. Unele au nevoie de compost umed in permanenta, altele au nevoie de lumina pentru a putea inflori la lumina puternica.

2. Nu va asteptati ca aceste plante sa aiba caracter permanent, ele dureaza un sezon apoi se arunca sau se vor cultiva afara.


4. Rotiti ghivecele o data pe saptamana ca planta sa nu creasca pe o singura parte.

5. Nu trebuie cultivate aceste plante in cantitati mari, nu trebuie sa va transformati bucataria intr-o mica minigradina.

6. Tundeti-le cu regularitate, indiferent daca le folositit sau nu.

7. Nu rupeti mai mult de jumatate din frunze odata.

Pentru ca levantica sa ramana stufoasa multi ani la rand, are nevoie de o taiere regulata. Cel mai important moment este vara, imediat dupa inflorire. Nu taiati in scurt timp doar tulpinile cu flori, ci scurtati in acelasi timp si crengutile cu frunze, cu cativa centrimetri, pentru a se forma lastarinoi. Insa aceste resturi inflorite de taiere nu sunt potrivite pentru inmultire.

1. Taierea levanticai
De la panta mama luati doar varfuri de lastari fara flori. Fiecare butas trebuie sa aiba o lungime de 8 pana la 10 cm.

Rupeti frunzele inferioare pana la jumatate butasului. Astfel, ia nastere o tulpina.

Butasul se apasa vertical intr-un vas cu pamant de cultura, iar pamantul se taseaza bine. Vasul trebuie amplasat intr-un loc luminos, dar nu insorit. Butasii se stropesc si se uda regulat.

Pana in iarna, se formeaza radacini si varfuri noi. Primavara, levantica se planteaza in ghivece proprii.

Scurtati regulat plantute, pentru ca ele sa poata creste compacte si stufoase.


SURSA: Revista Gradina mea de vis

Cicoarea este cultivata din antichitate ca planta medicinala, folosita pentru tratarea bolilor hepato-biliare si renale. Radacina este un cunoscut inlocuitor al cafelei, iar partile aeriene sunt folosite cu scop medicinal sau culinar.

Descriere cicoare

Este o planta erbacee, perena, foarte raspandita la noi, incepand de la ses pana la munte, prin locuri necultivate, pe marginea drumurilor si raurilor. Are radacina groasa, privotanta si tulpina dreapta, ramificata si inalta pana la 2m. Frunzele bazilare sunt alungite, adanc scobite, iar cele tulpinale intregi, fara petiol, oval lanceolate, ascutite la varf si inconjoara prin baza lor tulpina. Florile hermafrodite, pentamere, de culoare albastra sunt dispuse in capitule, axilare sau terminale, grupate solitar pe tulpina si pe ramurile laterale; au caliciul redus si corola ligulata. Infloresc in luna iulie pana la sfarsitul lui august.

Principii active : inulina, cicorina, colina, acid dicafeil-tartic (acid cioric) in partile aeriene;substante amare de natura triterpenica, inulina, tanin,ulei volatil si rezine in radacina.

Actiune farmacologica

In scopuri medicinale se intrebuinteaza atat radacinile (Radix cichrii), cat si partile aeriene (Herba cichorii); primele se recolteaza toamna tarziu, iar celelalte in timpul infloirii.
Aceste produse au proprietati multiple; astfel datorita principiilor amari, inulinei si colinei au activitati aupeptic-amare si colagoge, iar diuretica si laxativa a lor.

Intrebuintari cicoare

Infuzie 2,5% (500-600 ml pe zi) se administreaza ca eupeptic-amar si coleretic; mareste cantitatea de bila si in acelasi timp o fluidifica(efect hidrocoleretic).Herba cichorii este un component major al ceaiului depurativ,iar Radix Cichorii al pulberii laxativ-purgativa.
Uz extern: vindecarea ranilor si taieturilor.
Boli in care se utilizeaza: in furunculoza si acnee (sub forma de ceai,in asociatie cu radacina de brusture si iarba de trei frati patati). In constipatii cronice, in alimentatie radacinile plantei este cultivata pentru prepararea cafelei de cicoare cu proprietati gastrice.
Planta nu conţine principii toxice, doar la o administrare de peste 100g de cicoare pe zi apar fenomene secundare.

Originar din Africa şi Asia - în special din Indiile tropicale -, busuiocul a ajuns curând şi în regiunea mediteraniană. De acolo a ajuns în Europa Centrală, în secolul al XII - lea. Dintotdeauna au fost apreciate atât aroma busuiocului, cât şi efectul său vindecător în cazul tulburărilor de stomac şi din intestin.
Cultivarea în ghivece, plantele cresc şi în anii bogaţi şi reci; în plus, în ghivece busuiocul este ferit de melci.
ETIMOLOGIE: Numele busuioc (ocium basilicum) provine din grecescul “basileus” care inseamna “rege”, datorita aromei sale extraordinare. Numele busuiocului are aceeasi sursa in multe limbi europene, cu toate ca exista unele variatii: “basilika” in islandeza, “vasilki” in rusa, “bozilok” in albaneza, “bazsalikom” in maghiara, “bazalka” in ceha, “baseli” in provensala, “basilia” in basca, “busuioc” in romana,“vasilikos” in greaca moderna. In epoca coloniilor, denumirea a fost transferata si in cateva limbi africane, cum ar fi “besobila” in amharica.
Cuvantul grecesc basileus inseamna in general “conducatorul poporului”. Numele francez “herbe royale” si cel olandez “koningskruid” provin din aceeasi sursa (ambele insemnand iarba regala).
Denumirile iberice ale busuiocului, “albahaca” in spaniola, “alfabrega” in catalana si “albaraka” in basca sunt imprumuturi arabe, din forma araba originala “al-habaqa”. In limbile arabe de astazi, habaq a devenit rar folosit, inlocuit fiind de “raihan” care are rude in multe alte limbi orientale, cum ar fi “rezhan” din limba turca, “rehan” din ebraica, “rehani” din georgiana, “dhaihan” din limba curda si “rihan” din farsi.
Denumirile indiene pentru busuioc, “tulsichettu” in telugu, “tulasi” in tamil si “tulsi” in hindi deriva toate din sanscritul “tulasi”.
CREŞTERE: în funcţie de soi, planta anuală poate atinge o înălţime între 15 ţi 60 cm. Din iulie până în septembrie se deschid, la vârfuri, flori mici, albe sau roz. Frunzele ovale sunt uşor ondulate. Există multe soiuri diferite, de pildă cu frunze mici şi formă compactă "Balkonstar" sau cu frunze roşii "Dark opal".
LOC: Busuiocul iubeşte căldura şi soarele. Solul trebuie să fie bogat în humus şi permeabil. Udaţi regulat planta.
FOLOSIRE: Busuiocul este obligatoriu în bucătăria mediteraniană. Planta dă aromă roşiilor, salatelor, pastelor şi preparatelor din legume, carne şi peşte.Atunci când sunt înmuiate în apă, unele varietăţi de seminţe de busuioc devin gelatinoase, şi se folosesc în băuturi asiatice sau deserturi precum falooda sau şerbetul. Aceste seminţe sunt cunoscute sub numele de sabja, subja, takmaria, tukmaria, sau seminţe falooda. Seminţele se mai folosesc şi în Ayurveda, sistemul medicinal tradiţional al Indiei.
SIMBOL: Deşi pentru vechii romani , busuiocul era simbolul trădării , în Italia a ajuns simbolul iubirii . Tinerele fete purtau o mlădiţă de busuioc în păr pentru a arăta că aşteaptă peţitori. În unele regiuni din Italia busuiocul este cunoscut sub numele de „bacia nicola” (care tradus înseamnă "Sărută-mă Nicolae"). Se spune că atunci când o femeie primeşte un fir de busuioc de la un bărbat se va îndrăgosti de el pentru totdeauna. În România se crede că atunci când un băiat acceptă o mlădiţă de busuioc de la o fată sunt logodiţi.