In limbaj cotidian, plantele perene sunt descrise adesea ca plante cu o raspandire mare. Definitia corecta suna de fapt altfel: plantele perene sunt plantele cu o lunga durata de viata, plante care in fiecare primavara expulzeaza noi boboci. Bobocii se pot dezvolta deasupra solului, pe sol sau chiar in subsol. Substantele nutritive, precum si apa necesara vor fi stocate in tuberculi, cepe sau in radacinile carnoase. Nu toate plantele perene isi pierd frunzele toamna. Durata de viata a plantelor perene este lunga si se intinde de regula pe mai multe decenii. Ceea ce urmeaza este un scurt sumar :

- Crinii imperiali, narcisele, bujorii – pana la 78 de ani;
- ghioceii, viorelele – pana la 60 de ani;
- papucul-doamnei, floxul sau brumarelele, amarilusul – pana la 50 de ani;
- stanjeneii, ochiul-boului, hemerocallis , toporasii – pana la 47 de ani;
- splinuta sau solidago, hepatica sau crucea-voinicului, primula – pana la 30 de ani.

In esenta, plantele perene sunt impartite in plante perene iubitoare de soare si plante perene iubitoare de umbra. In clasa celor iubitoare de umbra intra toate plantele care au avut initial originea in padure. La acestea se mai adauga de exemplu, si hepatica, floarea-pastelui (Anemone nemorosa), mierea-ursului si multe plante din clasa ophioglossaceae. Plantele penere iubitoare de umbra pot trai si in locurile insorite, cu conditia sa fie bine udate.
Deosebit de practice sunt plantele perene care pot sta toata ziua in soare. Acestea sunt impartite in plante agatatoare si plante pitice, de strat .Ele sunt colorate ,variate si adesea foarte exotice.
Plantele perene cresc atat in soluri bogate in substante nutritive, cat si in cele sarace.
La plantare trebuie respectata o distanta suficienta intre plante.