• LUMEA FLORILOR

    Lumea florilor are un istoric foarte complicat si foarte indepartat. Exista dovezi precum ca florile au incantat privirea omului din cele mai vechi timpuri ale existentei sale si ca ele au ramas martorele celor mai de seama evenimente. Omul primitiv atunci cand a devenit un culegator nomad agricultor a inceput sa cunoasca cel mai bine lumea vegetala fiind interesat de plantele alimGradina Babilonianaentare, plantele medicinale si plantele textile, si abia mai tarziu a dat importanta plantelor ornamentale asigurandu-si primele necesitati si abia apoi preocuarile estetice. Aceasta presupunand o civilizatie ceva mai avansata, dezvoltarea gustului pentru frumos. Se cunosc gradinile sacre din cetatea Ur, fosta capitala a statului sumerian, in mileniul al III-lea i.e.n, celebre fiind si de asemenea faimoasele gradini suspendate din Babilon care au inspirat, de-a lungul anilor, scriitori ca Voltaire si compozitori ca Rossini si foarte multi artisti plastici. Se poate presupune de asemenea ca, printrea alti reprezentanti ai florei orientale, cresteau acolo trandafiri, lalele, zambile, crini, şofran, stânjenei, nalbă de grădină, părăluţe, maci, adică flori cunoscute in mod sigur în cultură pe vremea aceea, fiind autohtone.
    Istoria ni-i înfăţişează pe filozofii greci ai antichitatii purtandu-si pasii, reflectand si discutand cu discipolii lor pe sub plantanii si maslinii stufosi ai gradinilor.
    Si pentru a continua explorarile pe firul istoriei, amintim ca in secolul al VI - lea i.e.n regele persan Cirus poseda gradini la Sardes si la Celenes, unde cresteau printre altele, trandafiri si violete, iar Homer a descris minunatele gradini ale regelui Alcinous din insula Corfu, unde a naufragiat Ulise.Gradina cu flori
    In Roma antica, gradina de flori se separa pentru prima data de gradina de leguma si livada. Este cunoscuta traditia de a intampina cu trandafiri pe invingatori in batalii. Cantitatile imense de petale de trandafir se asterneau pe podele, pe paturi, se umpleau cu ele pernele pe care aveau sa se sprijine invitatii la petreceri. De altfel, puterea tamaduitoare a anumitor plante era cunoscuta de mai multe neamuri. De exemplu, crinul a insotit legiunile romane in campaniile lor fiind cultivat in preajma taberelor.
    O data cu instalarea turcilor la Constantinopol, noi contingente de flori - trandafirul, laleaua, stanjenelul si altele - pornesc spre gradinile europene.
    Mai tarziu apare ideea de a folosi plantele de clima calda pentru decorarea apartamentelor si catre mijlocul secolului al XIX-lea, ele incep sa fie intrebuintate pentru decorul gradinilor in timpul verii.
    Sfarsitul de veac este bantuit de moda mozaicurilor florale, cu desene complicate, destul de greu de intretinut.
    Odata cu dezvoltarea oraselor moderne iau avant culturile de flori la ghiveci, apoi acelea de flori pentru buchete. Poate ca cea mai simpla definitie a recipientelor pentru flori este aceea de a considera recipientul drept un vas in care se cresc plantele si care nu este complet deschis spre pamantul gradinii.
    Cultivarea plantelor de apartament capata in secolul nostru un mare avant indeplinind multiple functiuni. In anul 1980 orhideea era admirata de foarte multa lume si privite ca fiind destinate doar marilor cultivatori si doar oamenilor cu bani si sere, dar acum ele sunt printre cele mai dorite plante de apartament putand fi cumparate din orice magazin de flori intr-o varietate mare de nuante. Desi par usor de intretinut, nu este asa. Plantele au nevoie de un mediu umed, bine luminat, de ingrijire si de indeplinirea cerintelor fiecarei plante. Solul trebuie ales cu grija, trebuie udate si ingrijite zilnic. In timpul verii este obligatorie udarea freceventa iar in zilele caniculare trebuie udate cu stropitoarea zilnic. Este de retinut faptul ca in China si in Japonia arta decorarii florale are traditii stravechi. Amintim in aceasta ordine de idei ca scolile de Ikebana numara in Japonia mii de studenti.
    Gustul in arta florala se indreapta spre stilizare, catre bogatia si armonia culorilor incercand ca sa avem in gradinile noastre flori din toate continentele.

0 comentarii:

Lasati un comentariu: