Gazonul conferă curţii sau grădinii prospeţime şi curăţenie, iar lipsa întreţinerii şi îngrijirii corespunzătoare îi poate da un aspect inestetic şi poate duce la deteriorarea şi distrugerea sa în timp.

Întreţinerea gazonului presupune, în primul rînd, tunderea şi udarea, în perioadele uscate (mai precis, primăvara şi vara).

Tunderea, cea mai importantă operaţiune de întreţinere a gazonului, stimulează îndesirea stratului vegetal şi duce la extinderea pe orizontală ierbii, care va ocupa toată suprafaţa de pămînt disponibilă. Repetarea acestei operaţiuni favorizează creşterea soiurilor de iarbă cu fir subţire, în detrimentul celor cu fir gros. Iarba netunsă se va dezvolta pe verticală, va produce pai şi se va îngălbeni la bază.

Tunderea gazonului nu este necesară numai pentru menţinerea aspectului estetic, ci îngreunează totodată procesul de creştere a buruienilor - seminţele lor vor ajunge mai greu la sol şi vor fi sufocate de iarba deja existentă. Prin această operaţiune, de fapt, se elimină aproape de la sine toate buruienile cu tulpină, îngrădindu-se posibilitatea ca ele să se înmulţească.

Pentru ca tunderea gazonului să se facă într-un mod cît mai adecvat, specialiştii sugerează ca această operaţiune să se efectueze numai cu ajutorul unei maşini de tuns iarba, mai ales în cazul gazonului care se întinde pe o suprafaţă destul de mare.

Există mai multe tipuri de astfel de maşini, fiecare prezentînd avantajele şi dezavantajele ei. De exemplu, cea pe bază de motor cu benzină este o maşină autonomă şi puternică, dar care prezintă însă şi unele dezavantaje: are un preţ destul de ridicat şi e destul de costisitoare ca întreţinere (alimentarea cu combustibil, schimbarea uleiului şi a bujiilor), are o greutate destul de mare (tasează solul şi e greu de manevrat), porneşte greu pe vreme rece. De aceea, se poate opta pentru maşinile electrice, care sînt mai ieftine, mai uşoare şi mai fiabile, dar necesită un cablu electric lung, care poate încurca destul de tare în timpul tunderii şi prezintă un oarecare risc de electrocutare pe timp ploios. Există şi o alternativă mai practică: maşinile electrice cu acumulator. Acestea sînt însă un pic mai greoaie decît cele cu cablu şi trebuie avut grijă în permanenţă ca acumulatorul să fie încărcat din timp. Cele mai accesibile par să fie însă maşinile mecanice de tuns iarba: sînt ieftine, uşoare, fiabile şi autonome. Singura problemă este că acestea nu pot tunde iarba înaltă.

Maşinile de tuns iarba au un coş detaşabil în care se poate colecta iarba tăiată. Dacă iarba nu creşte mai mult de 35 la sută, tunderea se va face mai repede şi iarba nu va mai trebui adunată; aceasta va fi împrăştiată pe sol şi va contribui la fertilizare, prin descompunere. Dacă, în schimb, iarba creşte mai înaltă, la tăiere va trebui montat coşul colector, deoarece firele de iarbă vor fi prea lungi pentru a fi împrăştiate pe sol în mod uniform şi vor rezulta brazde (ca la cosit). De asemenea, în această situaţie, gazonul va pierde din frumuseţe deoarece iarba va începe să se îngălbenească la bază. Odată coşul colector montat, apar două operaţiuni suplimentare ce trebuie efectuate în timpul tunderii: golirea recipientului şi depozitarea reziduurilor, de preferat, în lada cu compost.

În mod ideal, gazonul se tunde cînd este perfect uscat şi cînd, prin această operaţiune, se înlătură între 25 şi 35 la sută din înălţimea sa. În condiţiile climatului existent la noi, este indicat ca gazonul să fie tuns cel puţin o dată pe săptămînă. De preferat ar fi totuşi ca operaţiunea să se desfăşoare de două ori pe săptămînă, de primăvara pînă toamna, dar lipsa timpului disponibil împiedică de multe ori acest lucru.

Udarea gazonului este necesară de fiecare dată cînd se constată uscarea solului la mai mult de două sau trei degete în adîncime. În ceea ce priveşte momentul zilei propice udării, părerile specialiştilor sînt împărţite: unii recomandă dimineaţa, iar alţii, seara. Udarea de dimineaţă nu va produce şoc termic (diferenţa de temperatură între apă şi plante) şi nu va favoriza apariţia mucegaiurilor şi a altor boli. În schimb, marele dezavantaj al udării de dimineaţă constă în faptul că o mare parte din apa de udare se pierde prin evaporare, imediat ce soarele devine puternic.

Cantitatea de apă va trebui în aşa fel dozată încît să pătrundă doar pînă la adîncimea la care se află rădăcinile gazonului. Prea puţină apă va stimula dezvoltarea rădăcinilor spre suprafaţa solului şi va rezulta un gazon sensibil la secetă. În schimb, o cantitate de apă prea mare, pe lîngă risipă, va determina apariţia buruienilor cu rădăcini adînci.